Editura Sonia Books

Editura Sonia s-a născut inițial din câteva volume pentru copii, apărute sub tutela editurii frACTalia Press.

editura sonia

Încă de la primele cărți, ne-am propus să susținem autoare și autori, debutanți sau nu, dar care își asumă subiecte mai puțin obișnuite în literatura pentru copii.

01 — manifest

De ce o editură pentru copii

Universul copilăriei nu este unul al fericirii eterne, într-o dimensiune neatinsă de rău. Considerăm că ideea de copil trebuie supusă criticii chiar în textele produse pentru „cei mici”. Aceste texte trebuie să deschidă întrebări precum: cine a fost lăsat să fie copil și cine a fost șters cu violență din această categorie, devenită azi extrem de problematică? Cui i s-a refuzat statutul de copil? De ce și care au fost consecințele unui asemenea refuz?

Suferința unora este acceptată fără să ne punem prea multe întrebări. Ascundem celor pe care încă îi considerăm copii felul cum sunt supuși „puterii adulților” – adică a celor mai mari și mai puternici. Îi obișnuim să-i asculte și să-i urmeze pe „cei mari”, fără să conteste această putere atunci când ea devine injustă.

Copilul nu este o ființă în formare, inferioară adultului sau care nu și-a atins încă potențialul. Ideile de ocrotire și salvare ar trebui să le înlocuim cu cele de colaborare și solidarizare.

02 — ce facem

Activismul nostru editorial urmărește deschiderea unor direcții posibile de solidaritatea cu copiii.

De aceea, ne dorim ca mesajele din cărțile noastre să ajungă la cât mai mulți, într-un format cât mai accesibil. Suntem împotriva unei industrii a cărților care mizează pe un aspect spectaculos al acestora, doar ca să justifice prețuri uriașe. Suntem, de asemenea, împotriva diminuării textului în favoarea imaginii și reducerea universului imaginar la un limbaj minimal, lipsit de expresivitate. Schimbarea se poate face doar prin inițierea unei estetici revoluționare mai ales în literatura pentru copii.

03 — poziția noastră

Ce înțelegem prin literatura pentru copii

Deși privită cu suspiciune, literatura pentru copii nu este un spațiu în afara „marii literaturi”. Așezarea ei la marginile literaturii are legătură mai degrabă cu estetica radicală pe care o ascunde sub funcția sa educativă.

Maxim Gorki atrăgea atenția că, din moștenirea burgheză, literatura pentru copii cu adevărat revoluționară poate să ia foarte puțin, mult mai puțin decât a luat literatura pentru adulți.

Desigur, asta se întâmplă pentru că ea poate fi cea mai politică dintre toate literaturile. Nu există literatură pentru copii fără asumare ideologică, fără conștiința locului din care scrii și a scopului pentru care scrii. O astfel de literatură nu ne permite să ne ascundem în spatele unei fantezii goale și nici nu este o formă de divertisment.

Dincolo de rolul educațional pe care îl are orice literatură care ne vorbește asumat despre lume, literatura pentru copii trebuie să aibă și o funcție creatoare. Această funcție creatoare o înțelegem mai degrabă ca pe o depășire a lucrurilor cu care am fost obișnuiți în viața noastră de zi cu zi, acasă și la școală.

cărți publicate
0
autoare și autori
0
colecții
0

04 — cine suntem

Echipa

coordonare editorială și organizare evenimente

Adina Uzunu este autoare de cărți pentru copii. A lucrat ca profesoară de limba română și redactor de carte. A terminat Facultatea de Litere a Universității Ovidius din Constanța, la secția Română–Italiană. Are un masterat în Teoria și Practica Editării și un doctorat în literatură română, ambele la Universitatea din București.

Este pasionată de cartea pentru copii, atât de povești, cât și de ilustrații. Are o colecție frumoasă de cărți pentru copii din diferite părți ale lumii.

coordonare editorială și promovare

Iulia Militaru este scriitoare feministă și editoare, practicând activismul editorial. A co-fondat editurile Sonia și frACTalia Press. A studiat medicina la Facultatea de Medicină din București și literatura română la Universitatea din București, unde a obținut și un doctorat în istoria și teoria literaturii.

De-a lungul carierei sale de scriitoare a publicat și câteva cărți pentru copii. Pentru ea, literatura pentru copii reprezintă atât o modalitate de popularizare a unei cunoașteri creatoare, cât și o practică a justiției sociale. În 2025 i-a apărut cartea Poveste de enervat oamenii mari, în colecția Cutezătoarele a editurii Sonia.

Citește cărțile despre care vorbim

Șase colecții și nouăsprezece cărți publicate până acum.

Coș închide