Mi-a plăcut mereu să mă joc, să inventez, să râd şi să fiu înconjurată de oameni veseli. Partea cu jocul o ţineam bine de tot ascunsă, mi se părea total neadecvat ca o femeie în toată firea să se joace. Noroc că a apărut băieţelul meu, Ştefan, iar acum am o scuză: trebuie să mă joc la cerere, voi nu vedeţi, oameni buni?! Şi uite aşa au prins curaj poveştile mele şi au ieşit încet, încet la lumină. Ele sunt ca un joc, pe hârtie şi vreau să le împărtăşesc cu voi, oameni veseli. Sau veseli în devenire. Şi pe măsură ce veselia din jurul meu creşte, sufletul se umple şi imaginaţia îşi face de cap. Şi poveştile se adună şi devin puternice.