Denisa Duran
Denisa Duran (n. 1982, Rădăuți, Suceava, cunoscută inițial ca poetă sub numele de debut Denisa Mirena Pișcu) este o poetă, traducătoare și scriitoare română contemporană. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București (secția Română-Franceză) și un masterat în Teoria Literaturii și Literatură Comparată la aceeași facultate. A lucrat ca redactor de carte, traducătoare, realizatoare de emisiuni culturale și manager cultural, fiind implicată activ în proiecte interdisciplinare (poezie, muzică contemporană, performance și arte vizuale). Poezia ei a fost tradusă în mai multe limbi străine și inclusă în antologii naționale și internaționale; a participat la festivaluri de literatură din Europa și din lume. A tradus din limba spaniolă și franceză cărți de proză, eseuri și poezie.